You can find the English version of this story here.
Pachetul ajunge pur și simplu. Niciun SMS, niciun e-mail, doar un scârțâit de roți și, deodată, o berlină neagră cu folie pe geamuri în fața casei mele. Ușa din dreapta se deschide fără sunet și un tânăr într-un hanorac negru, cu gluga trasă peste ochi, se dă jos din mașină. Mâinile-i sunt ocupate de o cutie voluminoasă, și totuși reușește să-mi întindă bonul și un pix albastru deschis.
Cutia nu-i doar mare, ci și grea, ceea ce e un semn bun, zic eu. Aud, sau mi se pare că aud, un gângurit ușor venind dinăuntru. O așez pe masa din bucătărie și, cu foarfeca pregătită, încep să tai banda adezivă din jurul cutiei, cu meticulozitatea unui maestru croitor, având grijă să nu-mi deteriorez noua achiziție. Cutia se deschide.
Bebelușul e înăuntru; un miracol roșiatic, cu aspect sănătos. Bebelușul meu, exact cum promitea broșura.
Prietena mea Berta era tare sceptică cu privire la toată afacerea și a reușit să-mi transmită și mie o stare de anxietate. „Bebeluși la comandă”, a râs duminica trecută la telefon. În timp ce vorbea cu mine, își ținea fetița pe genunchi și alăpta. ”Dragă, dacă eram în locul tău, la cum arăți și la cât de deșteaptă ești, aș fi folosit banii ăia să mă întorc la facultate. N-ai făcut decât să hrănești mașinăria capitalistă pentru o promisiune goală.” În fundal, se auzea suptul fetiței. Ce târfă ipocrită, m-am gândit atunci. A fost nevoie de toată forța mea interioară să nu trântesc receptorul.
Mâinile-mi tremură. Bebelușul—Finnegan, de acum încolo îl va chema Finnegan—îmi zâmbește, dezvelind o gură lipsită de dinți și niște gingii roșii, acoperite cu salivă. Un smoc singuratic de păr blond îi împodobește capul ca o coroniță.
Acum sunt și eu mamă. Berta poate să se ducă naibii.
Bun. Electric Dreams like.